mai

Edmond Tarverdyan nu este sigur că Ronda Rousey, elevul său vedetă, va mai lupta vreodată însă el şi-ar dori acest lucru şi are şi adversarul ideal pentru ea – Cris Cyborg.

În cadrul episodului 400 din The MMA Hour, Tarverdyan i-a spus lui Ariel Helwani că Cyborg ar fi o alegere bună pentru un meci de revenire a fostei campioane UFC.

„Ea este” – a spus Tarverdyan. “Vreau lupta asta. Când am antrenat-o pe Ronda, am ştiut că o poate bate pe Cyborg. Ştiu asta. Cyborg e prea lentă”.

Rousey nu a mai luptat de la înfrângearea prin KO în faţa Amandei Nunes la UFC 207 în Decembrie. Această înfrângere a fost a doua din cariera Rondey, prima fiind cu Holly Holm la UFC 193 în 2015.

Înainte de meciul cu Nunes, Rousey a apărut puţin în media şi după înfrângere nu a mai vorbit deloc despre luptă sau despre viitorul ei în UFC. Dana White, preşedintele UFC şi prieten al lui Rousey a afirmat că nu crede că Rousey se va întoarce în octogon.

În ceea ce îl priveşte pe Tarverdyan, deşi consideră că Cyborg ar fi o motivaţie bună pentru Rousey, având în vedere vechea rivalitate dintre cele două, nu este sigur că Rousey ar mai accepta vreun meci.

“Nu ştiu. Vom trăi şi vom vedea. Dacă nu ar exista accidentările şi totul ar fi fost aşa cum era, am accepta meciul şi vă spun că este prea înceată pentru noi. Şi Ronda ar bate-o. Ronda are nevoie de o provocare iar eu vreau să demonstrez ceva întregii lumi. Aşa funcţionează Ronda”.

“A avut asta cu Holly, ea este cea care şi-a dorit agresivitate….Este o femeie rănită şi vrea să revină şi să o bată”.

Cyborg tocmai a câştigat centra vacantă UFC la categoria pană după ce a învins-o pe Tonya Evinger la UFC 214 în iulie. Brazilianca un a pierdut niciun meci de la debutul la profesionişti în 2005 şi este cea mai impunătoare luptătoare a tuturor timpurilor. Cu tóate acestea, a fost acuzată de consum de substanţe interzise încă din 2011 iar Rousey a susţinut acuzaţiile.

“De asta cred că în cazul în care vrea să revină şi să ia o luptă, va face tot posibilul şi cred că va obţine Victoria, susţine Tarverdyan. Pentru că îi ştiu personalitatea Rondei, pentru că în momentul ăsta e fericită şi are o bună motivaţie la cares ă se concentreze în faţa ei. Cred că în momentul ăsta poate face orice ar vrea. Ţine de ea”.

Zvonurile spun că Ronda ar semna în curând cu WWE şi a avut câteva apariţii alături de coechipiera ei Shanya Bszler în promoţia de wrestling. Tarverdyan susţine că nu are informaţii despre acest aspect al carierei ei.

Luptătoarea Amanda Ribas mai are de aşteptat până să lupte în UFC.

Ribas (6-1 MMA, 0-0 UFC),  in vârstă de 24 de ani, a acceptat pedeapsa dată de USADA, partenerul UFC anti doping, pentru consum de substanţe interzise înaintea debutului său în octogon.

Într-un comunicat de presă, USADA a anunţat că Ribas a picat o testare din afara competiţiei, în care a fost depistată cu ostarină, un modulator selectiv al receptorilor androgenici (SARM), care este interzis. Suspendarea ei este retroactivă şi începe cu data de 7 Iunie, 2017, data la care a fost testată.

Ribas a negat că a consumat substanţe potenţatoare de efort după ce UFC a anunţat că este suspect de violare a politicii anti-doping, fapt care a anulat debutul ei în faţa Julianei Lima (9-4 MMA, 3-3 UFC), programat pentru 7 Iulie la T-Mobile Arena în Las Vegas

“Am concurat la nivel înalt în judo şi BJJ de când eram foarte tânără”, a afirmat Ribas pentru MMAjunkie. “Recent, mi-am îndeplinit visul de a ajunge în UFC. Sunt complet împotriva oricărei forme de trişare în sport şi de folosire de substanţe interzise. În cursul carierei mele, nu am folosit niciodată substanţe interzise, lucru pe care nu l-am făcut nici acum.”

“Nu am idée de unde rezultatul pozitiv. Lucrez cu USADA şi cu managerii şi antrenorii mei să aflu cum s-a întâmplat. Îmi voi demonstra nevinovăţia. Voi lupta în UFC şi voi ajunge campioană!”

În trecut, au mai fost suspendaţi doi luptători UFC pentru osterină. Tom Lawlor Lawlor (10-6 MMA, 6-5 UFC) a primit doi ani suspendare după ce a picat o testare din afara competiţiei şi Tim Means (25-7-1 MMA, 8-4 UFC) a primit şase luni după ce substanţa a fost găsită  într-un alt supliment.

Ribas, componentă a echipei American Top Team a câştigat şase din cele şapte meciuri la profesionişti cu trei KO-uri şi două finalizări.

Deşi acuzat de consum de substanţe interzise, Anderson Silva vrea să îşi continue cariera.

Fost deţinător de numeroase titluri de campion ale categoriei mijlocii, Anderson Silva are cariera  în aşteptare. Sportivul în vârstă de 42 de ani ar fi trebuit să fie main eventul galei din Shanghai, China, în noiembrie, în faţa lui Kelvin Gastelum, însă a fost retras de pe card în urmă depistării pozitive într-o testare făcută în octombrie.

În ciuda acestei situaţii, “The Spider” rămâne optimist că îşi va putea continua cariera. Printr-o postare recentă pe Instagram, Silva şi-a asigurat fanii că lupta continuă.

“Când mă uit la această poză, realizez cât de mult mă întăreşte Dumnezeu luminându-mi calea. A fost o călătorie lungă, cu amintiri fantastice de când mă jucam pe străzile cartierului în care am crescut în Curitiba. Toate lucrurile prin care am trecut, tot ceea ce am construit cu voinţă, determinare şi onoare.”

“Am avut privilegiul că port emblema echipei mele de suflet. Trebuie să mulţumesc pentru totul, o spun din inimă, vă iubesc pe toţi cei care îmi daţi putere. Vă pup! Vă iubesc cu adevărat, forţă şi onoare tuturor, indiferent de echipă, culoare, rasă, religie sau orientare sexual, suntem cu toţii fraţi.”

“Vă mulţumesc, oamenii mei! Puteţi să fiţi siguri că nu s-a terminat incă. Dragostea şi pasiunea mea pentru luptă sunt aici, ferme şi puternice. Lupta continuă, am să mă opresc atunci când Dumnezeu va crede că nu mai pot. Pentru cei care îmi sunteţi fani, fiţi siguri că mă voi întoarce curând, pentru bucuria celor care mă susţin şi tristeţea celor care nu. Vă pup!”

Silva (34-8 1NC, cu 26 de victorii înainte de limită) a luptat ultima dată la UFC 208 în Februarie, împotriva lui Derek Brunson, obţinând o victorie controversată la decizie.

Preşedintele UFC Dana White a fost vânat de critici care cred că UFC are problem financiare. Promoterul veteran Bob Arum, de exemplu, spune că White se implică în box pentru că UFC este în gaură.

White a vorbit recent pentru ESPN, şi răspuns la speculaţii. A ţinut să clarifice în primul rând  modul său de promovare, nu numai pentru artele marţiale mixte, dar pentru sporturile de contact în general.

“Indiferent de cine este un sportiv, nu mă interesează cine este, vreau să zboare la Las Vegas şi să ne întâlnim”, a spus White.” Îl voi duce prin centru, îi arăt sala, antrenorii, facilităţile. Suplimente gratuite, terapie, îi gătim mâncarea aşa cum vrea, de trei ori pe zi. Îi facem asigurare medicală.”

“Cine poate să ofere mai mult în sporturile de luptă? Indiferent de ce este”, a adăugat el. “Cine poate să ofere o afacere mai bună? Răspunsul este nimeni.”

“Asta este ceea ce facem noi. Continuaţi să vă îndoiţi de noi.”

White crede că UFC este in vârful succesului şi atribuie asta în principal vânzării către WME. Şi după cum vede lucrurile, compania este încă în ascensiune.

“Cred că vânzarii din 2016 i se datorează totul, a spus White. Toată lumea se uită la vânzarea de 4 miliarde şi se întreabă dacă a meritat. La naiba, da. Şi cu tóate astea, dacă asculţi ce spune media, ne ducem la vale.”

”WME-IMG ne-au cumpărat pentru 4 miliarde şi evident trebuie să ajungă la anumite cifre, a continuat. În momentul ăsta, cheltui un alt miliard pentru sediul UFC din Vegas, pentru o altă aripă. Aşa an rău am avut.”