Blog

Robert Whittaker Îl Învinge Pe Yoel Romero Şi Devine Noul Campion Al Categoriei Mijlocii

Yoel Romero a demonstrat că este un luptător de elită, chiar şi la cei 40 de ani ai săi. Capacitatea lui atletică şi talentul sunt impresionante şi este un adversar dur şi inteligent. În primele minute ale luptei l-a făcut să şchiopăteze pe Robert Whittaker cu o lovitură de picior şi a continuat să domine lupta în primele două reprize.

Whittaker a continuat să lupte cu piciorul accidentat şi a reuşit să suprevieţuiască ofensivei lui Romero. După primele două reprize, cubanezul a început să simtă anii şi să îi fie din ce în ce mai greu, în timp ce Whittaker, în vârstă de 26 de ani nu înceta.

Avansând continuu, cu lovituri frontale la  corp, combinaţii rapide de braţe şi cu un ritm infernal a reuşit să câştige a treia rundă, a patra şi chiar şi ultima repriză. Cu un amestec de duritate, dorinţă şi tehnică, a fost încoronat campion printr-o decizia unanimă.

Ion Pascu Câstigă Meciul Din Bamma 32

Ion Pascu, consacrat la Clubul Absoluto din Bucuresti,  considerat cel mai complet luptător de MMA din România a reusit în seara o nouă victorie în MMA, în promoția BAMMA care a avut loc în Dublin, capitala Irlandei.

În ultima perioadă,  sportivul român s-a mutat în Irlanda și se antrenează la cea mai cunoscută sală de MMA din lume, la SBG alături de întreaga echipă de antrenori ai lui  Connor MgGregor, printre care coordonată de John Kavanagh.

Astăzi, Ion Pascu l-a întâlnit pe luptătorul spaniol  Omar Jesus Santana (13 victorii si 14 înfrângeri) pe care l-a învins după un meci greu, la decizie, în a doua repriză fiind depunctat de către arbitu în urma unei lovituri neregulamentare de genunchi la cap.

Felicitări Ion Pascu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *