Blog

Lupta psihologica într-un meci de MMA

In ce măsură contează lupta psihologică într-un astfel de meci, la acest nivel? Contează foarte mult, atât în perioada de pregătire cât și în meci.

Cu fiecare confruntare în public, Mayweather pare sa piardă  lupta psihologică, care are uzura ei.  Presiunea psihologică a acestui meci pentru Floyd este direct proporțională cu palmaresul lui. La Conor este invers – zero meciuri in box, aproape zero presiune psihologică. Ceea ce înseamnă un prim atu pentru irlandez, care ar putea fi relaxat în timpul meciului.

Până acum, în meciurile de box, Mayweather și-a dominat adversarii din punct de vedere psihologic. A fost mai isteț. Nimeni nu a reusit să-l bage în corzi asa cum a facut-o în ultima perioadă McGregor. Fiecare acțiune a lui Conor este o lovitură menită să-i slăbească încrederea lui Floyd.

Până și antrenamentele lui McGregor sunt gândite să slăbească șansele lui Mayweather,  dacă nu în ochii staff-ului acestuia,  cel puțin în fata unor fani din box. Clipul cu sparring-ul dintre McGregor și Malignaggi apărut zilele acestea are acest scop. Deși lucrurile poate nu au stat chiar așa  pentru toate reprizele de sparring  dintre cei doi.

Mayweather  este un pugilist apreciat, este un campion, o figură proeminentă a boxului din ultimul deceniu. Este un om care a reușit toate astea.

Nu banii sunt motivația cea mai mare.  Avea destui oricum. Este vorba de prestigiul lui dar și al boxului. Este arogant și se hrănește cu asta, fără să-si dea seama că, dacă aroganța lui moare, pierde lupta psihologică.

O luptă psihologică câștigată poate face ca acea șansă, de 1% pe care o are McGregor, să se spargă în bărbia lui Mayweather. E greu de crezut că experiența și avantajul tehnic a lui Floyd să  fie influențate de o astfel de presiune, deși s-a mai întâmplat ca asta să dea calculele peste cap.

Toți campionii din box, activi sau retrași, speră ca Floyd să nu greșească.

Mayweather nu are voie să piardă acest meci și ar fi păcat să se întample asta. Acest meci este o gură de oxigen pentru box, daca Floyd câstiga repede. Boxul este în cădere liberă. Dacă Conor este norocos, va fi un dezastru pentru boxul profesionist.

Presiunea acestui meci atârnă foarte greu pe umerii lui Mayweather. Meciul este de la început până la sfârșit în favoarea lui Conor, mai ales dacă acesta va reuși să treacă primele reprize. McGregor nu are nimic de pierdut, indiferent de soarta meciului. Va avea numai de câstigat, mai ales din punct de vedere financiar.

 Lupta finală – rocada presiunii psihologice

Dacă până la momentul meciului Mayweather nu o să ignore înfrângerile încasate în conferințele de presă, după primul gong va reveni în elementul lui. Apogeul presiunii psihologice se sparge în experiența lui. Va  momentul în care poate să-și arate supremația. Nu are cum să uite campionii de box pe care i-a învins până acum. Va conștientiza că luptă cu un debuntant dar asta va trebui să-l faca mult mai atent.  Una e să pierzi în fata unui debutant și alta să pierzi în fața unuia aproape de valoarea ta. Iar el stia asta.

Pe McGregor probabil îl va trezi linistea de după gong. Din punct de vedere sportiv, întrecerea dintre cei doi va începe și se poate consuma în orice moment. Avantajul va fi în favoarea lui Floyd.

Biletele vor fi vândute iar banii pariați. Fanii boxului și ai MMA-ului vor aștepta cu sufletul la gură și vor urmări fiecare pas și fiecare lovitură a celor doi. Emoția va fi mare. Nimeni nu se va  gandi la bani în acel moment. Toți vor dori să afle dacă se vor confirma așteptările lor. Majoritatea a plătit să vadă cu ochii ei, în timp real, acest lucru.

Va fi un efort intens din partea celor doi, chiar dacă Mayweather este favoritul.

Oare lupta psihologică câștigată până acum de către Conor McGregor va putea contrabalansa experiența în câstigarea acestui meci? Rămâne de văzut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *